Spiritualitatea

Spiritualitatea are un sens diferit pentru fiecare dintre noi, se pare. O definiţie standard ar putea fi:"Un sentiment al sensului şi al scopului; un sentiment de sine şi al unei relaţii cu 'ceea ce este mai mare decât ea însăşi'".
În prezent, Religia şi Misticismul par să aibe monopolul spiritualităţii. Religia teistică deseori se referă la o 'relaţie cu Dumnezeu' sau creatorul divin, o relaţie spirituală, în timp ce Misticismul deseori oferă o relaţie cu o forţă a puterii 'supernaturale'. Concluzia este că, aproape universal, spiritualitatea are de-a face cu o 'relaţie' la un nivel sau altul. În cele mai multe perspective, ea este asociată cu 'locul' sau 'scopul' unei persoane în viaţă... indiferent care ar putea fi.
Pe cât de subiective pot fi acestea, începem să recunoaştem schimbările acestor noţiuni, pentru progresul social ce tinde să taie o cale pentru înţelegeri ce rezistă testului de timp, durată. În lumea modernă, noi avem abilitatea să ne uităm departe în trecutul nostru şi să examinăm ce considerau ascensorii noştri 'real', şi apoi să comparăm aceste idei cu ceea ce înţelegem astăzi. Multe 'practici spirituale' ce s-au extins în trecut, nu mai există din cauza înţelegerilor ce au venit în legătură cu privire la fenomenul natural. Ca un exemplu de bază, religiile de mai demult deseori 'sacrificau' animalele pentru anumite scopuri... acest lucru se întâmplă rar astăzi, în calitatea relevanţei că un astfel de lucru s-a dovedit a fi fără rost în efectul dorit. De asemenea, oamenii foarte rar mai efectuează 'dansuri de ploaie' cu scopul de a inluenţa vremea. Astăzi noi am înţeles cum a fost creată structura vremii, şi că practicile rituale nu au nici un efect asupra sa.
Similar, ideea de 'rugaciune' către un Dumnezeu pentru o anumită cerere, statistic s-a dovedit că are un efect redus asupra unui rezultat, să nu mai vorbim de o dovadă care să susţină o persoană Creatoare , care nu există în nici o cale ştiinţifică... deseori este derivată dintr-o speculaţie şi tradiţie literară istorică.
Stabilirea Religiei, din multe puncte de vedere, pare a fi înrădăcinată într-o înţelegere greşită a proceselor vieţii. În instanţă, ea reprezintă o imagine a lumii care deseori pune oamenii într-un alt nivel decât alte elemente ale naturii. Acest 'egoism spiritual' a dus la conflicte dramatice între generaţii, nu doar între fiinţele umane, dar inadvertent între noi şi mediul în sine.
Cu toate acestea, în timp, Ştiinţa a arătat cum fiinţele umane sunt supuse aceloraşi forţe ale naturii şi orice altceva. Noi am învăţat că împărţim aceeaşi structura atomică ca şi copacii, păsările, şi orice altă formă de viaţă. Noi am învăţat că nu putem trăi fără elementele naturii... avem nevoie de aer proaspăt pentru a respira, de mâncare pentru a mânca, de energia solară etc. Când înţelegem această relaţie Simbiotică a vieţii, începem să vedem în măsura în care 'relaţiile' sunt legate, că relaţia noastră cu planeta este cea mai importantă şi profundă. Mediul prin care acest lucru este exprimat, este Ştiinţa, pentru că Metoda Ştiinţifică ne-a permis introspecţia în aceste procese naturale, deci putem înţelegem mai bine cum noi ne-am 'potrivit' cu acest sistem de viaţă, ca un tot unitar.
Acest lucru poate fi numit trezirea 'spirituală'.
Această realizare, care a venit de la ştiinţă, este că oamenii nu sunt diferenţi de nici o altă formă a naturii, în timp ce integritatea noastră este doar la fel de bună ca integritatea mediului nostru, din care noi suntem o parte. Această înţelegere prezintă o înfăţişare diferită a lumii 'spirituale', pentru că forţează ideea interdependenţei şi conexiunii, ca bază.
Interconectarea întregii vieţi este de necontestat în sensul cel mai de bază, şi este această 'relaţie' perpetuală a inteconectivităţii totale care nu este realizată total de către societate, în ansamblu. Astfel, modele noastre ale conduitei şi percepţiei sunt în mare măsură în afara naturii însăşi, şi prin urmare, distrugătoare.
Natura însăşi este profesorul nostru, şi instituţiile noastre sociale şi filozofice ar trebui să fie derivate din această înţelegere 'spirituală' fundaţională şi invariabilă.
Cu cât se extinde mai repede această trezire spirituală, cu atât va deveni societatea mai sănătoasă, paşnică, şi productivă.